Ana Baniciu, despre presiunea de a fi copilul lui Mircea Baniciu: “E vorba de o carieră de 50 de ani a tatălui meu, pe care nu vreau să o batjocoresc”

Publicat: 27 iun. 2020, 11:40 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Ana Baniciu este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Frumoasa blondină a fost obișnuită încă de mică să trăiască în lumina reflectoarelor și era mereu privită altfel pentru că era fiica unui celebru cântăreț. Din acest motiv Ana a trebuit mereu să fie atentă la acțiunile ei, tocmai pentru a nu-și pune tatăl într-o poziție delicată.

Chiar dacă a cunoscut singură succesul, mai întâi cu trupa Lala Band, apoi cu o carieră solo, cu aparițiile în filme și pe micul ecran, Ana a considerat întotdeauna că lumea rea abia așteaptă să facă un pas greșit pentru a-i asocia acțiunile cu imaginea tatălui său.

”M-a deranjat și cred că mă mai deranjează faptul că în perioada în care am avut tot felul de apariții în presă eram fata lui Mircea Baniciu și când ești fata lui Mircea Baniciu, este evident că ai un bagaj destul de important în spate. E vorba de o carieră de 50 de ani a tatălui meu, pe care nu vreau să o batjocoresc în niciun fel. Atunci miza e mai mare. Dar evident că nimeni nu se gândește la asta. Eu aș fi preferat să se spună lucruri despre Ana și atât decât despre fiica lui Mircea Baniciu. Când apare și numele tatălui meu, nu mă joc, pentru că e muncă de foarte mulți ani”, a povestit Ana pentru Libertatea.

“Am mereu responsabilitatea numelui pe umeri”

Ana Baniciu a fost întotdeuna atentă la imaginea sa și nu a încercat să iasă în evidență prin conflicte sau scandaluri. Totodată vedeta mărturisește faptul că atunci când și-a dorit să facă vreo nebunie s-a gândit de două ori înainte, tocmai pentru că este conștientă că lumea o va judeca.

”Purtând numele de Baniciu, am o responsabilitate foarte mare. Spre exemplu, eu nu aș putea să pozez niciodată în Playboy. Nu că mi-aș dori, dar zic așa ca idee. Dar dacă mi-aș dori să pozez într-o revistă de genul, deșucheată, nu aș putea pentru că ar fi un mare haos și ar fi numele tatălui meu în joc. Exagerez acum, dar asta se întâmplă în general. Nu pot să fac lucruri wow, trebuie să am mereu responsabilitatea asta pe umeri și să fiu conștientă că totuși îl pot face de râs”, ne-a mai declarat Ana Baniciu.

Publicat: 27 iun. 2020, 11:40 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×